S-a lansat numărul 3/2021 al revistei Alumni!

ianuarie 17, 2022 0 comments admin Categories Uncategorized @ro

Rectorul UMFST G.E. Palade din Târgu Mureș, Prof. univ. dr. Leonard Azamfirei, remarca cu ocazia lansării numărului 3 al revistei Alumni: “Citind număr 3 al ALUMNI, revista absolvenților UMFST G.E. Palade din Târgu Mureș, am înțeles, încă o dată, că prestigiul unei instituții superioare de învățământ nu ține exclusiv de locul ocupat în topurile internaționale, ci și de performanțele remarcabile pe care foștii studenți le-au obținut de-a lungul vieții, aceștia devenind unii dintre cei mai eficienți ambasadori ai Universității noastre. Succesul lor este înrădăcinat adânc în erudiția și dedicarea dascălilor pe care i-au avut în facultate, iar parcursul profesional de excepție presupune atât valorificarea informațiilor acumulate în anii de studenție, cât și răspândirea și amplificarea cunoașterii. Astfel, excelența UMFST G.E. Palade din Târgu Mureș se oglindește în realizările celor care au devenit modele demne de urmat în domeniile lor de activitate. Exemplele pe care le veți regăsi în următoarele pagini sunt ilustrări fragmentare pentru cea mai importantă investiție pe care familia sau statul o pot face într-un viitor mai bun: investiția în educație, care este capitalul cel mai de preț pentru o viață împlinită și îndelungată.”
Numărul 3 al revistei a fost realizat în cadrul proiectului „Consolidarea vizibilității și a competitivității UMFST G.E. Palade prin internaționalizare: noi direcții și provocări în contextul pandemiei Covid 19″ cu nr. CNFIS-FDI-2021-0507. Beneficiar: Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș, director de proiect, Prof. univ. dr. Angela Borda.
Vă invităm să răsfoiți acest număr disponibil la https://alumni.umfst.ro/revista-absolventilor/